sâmbătă, 28 iunie 2008

Biserica Ortodoxa Sarba din Sannicolau Mare






VIAŢA CONFESIONALĂ

Sânnicolau Mare, ca toate localităţile din Banatul istoric, a făcut parte din aria de geneză a creştinismului, aşa cum o atestă descoperirile arheologice de pe malul râului Mureş, la 5 km nord vest in Sighet şi pe locul fostei fabrici de ţiglă. In acest spaţiu daco-roman, rămas sub influenţa imperiului roman, iar mai târziu a Bizanţului creştin, populaţia poate să-şi asigure existenţa şi să îşi afirme credinţa.

Sfântul Niceta de Remessiana (cca. 340-415) a desfăşurat o activitate misionară creştină şi în spaţiul bănăţean, iar în anul 535, împăratul bizantin Justinian, prin Novela XI-a, întemeia „Arhiepiscopia Justiniană Prima”, a cărei jurisdicţie încorpora şi Banatul. Viaţa creştină s-a desfiinţat în anul 731 în unele zone ale Banatului, iar în cele existente va continua, sub jurisdicţia Patriarhiei din Constantinopol.

Legenda major „Vita Sancti Gerardi” (6) consemnează că, în anul 1002, voievodul Achtum, care avea reşedinţa la Morisena, s-a botezat în credinţa creştină, la Vidin, acceptând suveranitatea împăratului Bizanţului Vasile al II-lea.

La Morisena, se va întemeia o mănăstire ,,întru slava fericitului Ioan Botezătorul’’ ,punând acolo un stareţ şi călugări greci. Pe lângă mănăstirea Morisena, au mai fost construite: mănăstirea din Sânnicolau Mare şi mănăstirea Kemeneche (la 3 km est de Cenad şi 5 km nord vest de Sânnicolau Mare) şi care, împreună ,au avut o influenţă deosebită în creştinizarea întregii zone.

În anul 1030, Gerard de Sagredo cu sprijinul regilor maghiari organizează episcopia romano catolică de la Cenad, care va propaga catolicismul în toată zona Banatului.

Începuturile existenţei Parohiei ortodoxe române din Cenad şi Sânnicolau Mare exista chiar şi pe timpul stăpânirii romane. Parohia localităţii făcea parte din episcopia Mureşană.

Existenţa ruinelor, una spre râul Mureş şi alta pe malul Arancăi, ambele cu altarul spre răsărit, atestă că românii din localitate au avut o viaţă bisericească bine organizată. Acest fapt este demonstrat şi pe obiectele din comoara găsită, în 1799, în Sighet, ce a aparţinut principilor români Buiula şi Vatavul şi apoi lui Achtum.

După epoca de înflorire, de pe vremea principilor naţionali, până la Achtum, intră într-o fază de zbucium şi continuă lupta cu diferiţi duşmani, pentru a şi salva a-şi păstra intact, patrimoniul strămoşesc şi ortodoxia românească. Sânnicolau Mare, ca avanpost de apărare a cetăţii Cenadului, a rezistat câteva secole, după care s-a prăbuşit, rămânând doar biserica ce poartă hramul Sfântului Mare Ierarh Nicolae şi Parohia ortodoxă, numele oraşului fiind legat pe veci de Sfântul Nicolae.

PAROHIA ORTODOXĂ SÂRBĂ

În anul 1773 se înfiinţează parohia sârbă, iar după construirea bisericii, în 1787 devine proprietatea sârbilor prin preluarea acesteia pe cale juridică.

Parohia ortodoxă sârbă, construită în anul 1733, a fost înfiinţată de patriarhul Cernejovici, în anul 1717, în Sânnicolau Mare. Biserica se află în Piaţa 1 Mai, fiind o biserică impunătoare, cu aspect de catedrală . Parohia are un număr de 452 de credincioşi.